Ascensor pentru mărfuri fără casa liftului cu dispozitiv de ridicare cu lanţ (sarcină între 0 – 1 t)

  • Necesitate de spaţiu redus
  • Adâncimea puţului de la nivelul pardoselii max. 15 cm, cu rampă
  • Cheltuieli de montaj reduse
  • Uşor de montat la faţa locului din elemente prefabricate
  • Funcţionare fiabilă
  • Este înzestrat cu ambreiaj cu alunecare pentru evitarea suprasarcinii, iar uşile sunt prevăzute cu zăvoare electrice şi mecanice.
  • Structură din oţel cu gratii
  • Poate fi fabricată cu acoperire din plasă sudată, sticlă, ipsos, zidărie
  • Manipulare uşoară şi funcţionare comodă
  • Cu ajutorul butoanelor aflate lângă uşă placa de ridicare a sarcinii poate fi chemată sau trimisă la staţia dorită Echipamentul de ridicare pentru materiale cu spaţiu împrejmuit este soluţia preferată pentru manipularea materialelor şi mărfurilor în obiective industriale, depozite mari, centre de distribuţie

Manipularea mecanică verticală a materialelor între nivelele clădirii contribuie la organizarea economicoasă a sarcinilor de logistică.

Mecanismul de ridicare este amplasat în funcţie de premisele locului şi necesităţile de rezolvat. Locurile de încărcare pot fi amplasate pe laturi diferite. Înălţimea maximă de ridicare este de 6 m, cu 2-3 staţii. Poate fi comandată în orice culoare.

 

akna_nelkuli_teherfelvono
teherfelvono_lancos_emelovel